PROCLÉT, -Ă, procleți, -te, adj. 1. (Înv.; adesea substantivat) Care a fost excomunicat, anatemizat, blestemat; eretic; p. ext. păgân, necredincios. 2. (Reg.; adesea substantivat) Ticălos, rău, păcătos, ipocrit. 3. (Reg.) Grozav, strașnic, cumplit. – Din bg. proklet.
PROCLÉT adj. v. afurisit, anatemizat, blestemat, duplicitar, excomunicat, fals, fariseic, necredincios, păgân.
PROCLÉT adj., s. v. abject, infam, josnic, mișel, mizerabil, mârșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, ticălos.
PROCLÉT s., adj. v. fățarnic, ipocrit, min-cinos, perfid, prefăcut, șiret, viclean.
proclét (proclétă), adj. – Blestemat, afurisit. Sl. proklętŭ, din klęti „a blama, a detesta” (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Byhan 314; Bărbulescu, Arhiva, XLII, 204). – Der. procleți vb. (a afurisi); triclet (var. treclet), adj. (afurisit), din sl. triklętŭ „de trei ori afurisit”; procleț(en)ie, s. f. (înv., blestem).
proclét adj. m. (sil. -clet), pl. procléți; f. sg. proclétă, pl. procléte
PROCLÉT ~tă (~ți, ~te) și substantival 1) rel. Care a fost anatemizat de biserică; afurisit; excomunicat. 2) Care se ține numai de rele; cu purtări rele; afurisit. /sl. prokletu
PROCLÉTUL s. art. v. aghiuță, demon, diavol, d**c, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.