PRIPĂȘÍRE, pripășiri, s. f. Acțiunea de a se pripăși și rezultatul ei. – V. pripăși.
PRIPĂȘÍRE s. aciuare, oploșire. (~ cuiva într-un loc.)
pripășíre s. f., pl. pripășíri
PRIPĂȘÍ, pripășesc, vb. IV. 1. Refl. A se stabili undeva sau pe lângă cineva (venind din altă parte); a se oploși, a se aciua. 2. Tranz. A lua și a ține pe lângă sine; a adăposti. – Din pripas.
A PRIPĂȘÍ ~ésc tranz. A face să se pripășească; a oferi adăpost; a aciua; a oploși; a adăposti. /Din pripas
A SE PRIPĂȘÍ mă ~ésc intranz. (despre ființe pribege) A-și găsi adăpost; a se aciua; a se oploși. /Din pripas
PRIPĂȘÍ vb. a se aciua, a se cuibări, a se oploși, (rar) a se rătăci, (înv. și reg.) a se lipi, (reg.) a se agesti, a se închiorchioșa, (înv.) a se sprijini. (S-a ~ acolo de nu se știe unde.)
PRIPĂȘÍ vb. v. adăposti, găzdui, primi.
pripășí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pripășésc, imperf. 3 sg. pripășeá; conj. prez. 3 sg. și pl. pripășeáscă