PRICINUÍRE s. f. Acțiunea de a pricinui. – V. pricinui.
PRICINUÍRE s. 1. v. provocare. 2. creare, determi-nare, producere, provocare, stârnire. (~ unei stări de tensiune.)
PRICINUÍRE s. v. animozitate, ceartă, con-flict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gâlceavă, împotrivire, învrăjbire, litigiu, motiv, neînțelegere, nemulțumire, neplăcere, ocazie, opo-ziție, opunere, pretext, pricină, prilej, rezistență, supărare, vrajbă, zâzanie.
pricinuíre s. f., g.-d. art. pricinuírii
PRICINUÍ, pricinuiesc, vb. IV. Tranz. A fi cauza, mobilul a ceva; a produce, a determina, a provoca, a prilejui. – Pricină + suf. -ui.
A PRICINUÍ ~iésc tranz. (procese, acțiuni, stări etc.) A face să se producă; a provoca; a cauza; a aduce; a cășuna. ~ daune. /pricină + suf. ~ui
PRICINUÍ vb. 1. v. provoca. 2. v. stârni. 3. a cauza, a crea, a da, a determina, a face, a produce, a provoca, a stârni. (Injecția i-a ~ o senzație de înviorare.) 4. v. aduce.
PRICINUÍ vb. v. certa, invoca, învrăjbi, judeca, pretexta, supăra.
pricinuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pricinuiésc, imperf. 3 sg. pricinuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. pricinuiáscă