POSOMORẤRE, posomorâri, s. f. Faptul de a (se) posomorî; posomoreală. – V. posomorî.posomorâre s. f., g.-d. art. posomorârii; pl. posomorâriPOSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ◊ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se acoperi cu nori; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec.A POSOMORÎ ~ăsc tranz. A face să se posomorască. /Orig. nec.A SE POSOMORÎ́ mă ~ăsc intranz. 1) (despre persoane) A deveni trist; a se mâhni; a se întrista; a se amărî; a se scârbi. 2) (despre cer, vreme etc.) A deveni (mai) întunecat (din cauza îngrămădirii norilor); a se înnora; a se mohorî. /Orig. nec.
POSOMORÎ vb. 1. v. încrunta. 2. a (se) întrista, a (se) mâhni, (înv.) a (se) tânji, (fig.) a (se) înnegura, a (se) înnora, a (se) întuneca, a (se) mohorî. (S-a cam ~ la față.) 3. v. înnora. 4. v. strica.A (se) posomorî ≠ a (se) bucuraA se posomorî ≠ a se înveseliposomorî (posomorắsc, posomorît), vb. – A se întrista, a se întuneca, a se mohorî. Sl., cf. rus. pasmurĕtĭ, ceh. posmouriti, sb. nasumoriti (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 279; Tiktin). Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 299, credea într-o proveniență dacică. – Der. posomor, adj. (Trans., mohorît, încruntat); posomoreală, s. f. (amărăciune, tristețe).posomorî́ vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorăsc, imperf. 3 sg. posomorá; conj. prez. 3 sg. și pl. posomoráscă