POMENÍ, pomenesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A aminti de cineva sau de ceva (în treacăt), fără a insista; a aduce (intenționat) vorba despre cineva sau despre ceva. ♦ Refl. impers. A se menționa lucruri, fapte a căror amintire se transmite (oral sau în scris) din generație în generație; a se aminti, a se cita. ◊ Expr. Nici că se pomenește! (sau unde se pomenește?) = nici vorbă, nici pomeneală. 2. Tranz. și intranz. A ține minte, a-și aduce aminte, a-și aminti. ♦ Tranz. (Înv. și pop.) A aniversa, a comemora, a sărbători. 3. Tranz. A apuca să vezi ceva (important), a trăi în timpul unui eveniment sau într-o anumită perioadă. 4. Tranz. A vedea sau a întâlni o persoană, un fenomen, o situație. ♦ Refl. A se afla, a se vedea (pe neașteptate) în fața cuiva sau a ceva care provoacă surpriză sau uimire, ori într-o situație neașteptată. ◊ Expr. Te pomenești că… = poate că…, se poate întâmpla că…; nu cumva… 5. Tranz. (În ritualul creștin) A rosti numele cuiva în cadrul unui serviciu religios, pentru a atrage harul divinității asupra lui, pentru a obține iertarea păcatelor lui etc. 6. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) trezi din somn. – Din sl. pominĕti.
POMENÍ vb. 1. v. aminti. 2. (BIS.) a comânda. (~ morții.) 3. a se întâmpla, (reg.) a se da. (Așa ceva nu s-a mai ~.) 4. a auzi. (Așa ceva n-am ~.) 5. a se afla, a se găsi, a se trezi, a se vedea. (S-a ~ încolțit de creditori.)
POMENÍ vb. v. chema, deștepta, numi, scula, spune, trezi, zice.
pomení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pomenésc, imperf. 3 sg. pomeneá; conj. prez. 3 sg. și pl. pomeneáscă
POMÁNĂ, pomeni, s. f. 1. Dar, danie, ofrandă făcute cuiva și servind, potrivit credinței creștine, la iertarea păcatelor, la mântuirea sufletului; milostenie, binefacere. ◊ Loc. adj. și adv. De pomană = a) (în mod) gratuit sau la un preț foarte scăzut; b) (în mod) inutil, zadarnic sau neîntemeiat. ◊ Expr. A cere de pomană = a cerși. A-și face (milă și) pomană cu cineva = a ajuta pe cineva, a face un bine cuiva. ♦ (Fam.) Ocazie binevenită, rară, extrem de avantajoasă (sub raport material); chilipir. ◊ Expr. A umbla după (sau a căuta) pomană = a umbla după avantaje materiale nemeritate. 2. (În ritualul creștin) Praznic care se face după o înmormântare sau după un parastas și la care de obicei se dăruiesc (săracilor) diverse obiecte (ale mortului); (concr.) ceea ce se dăruiește cu acest prilej. ◊ Expr. Ca la pomană = în mare număr. 3. Parastas. – Din sl. pomĕnŭ.
A POMENÍ ~ésc 1. tranz. 1) A aminti printre altele. 2) A păstra bine în memorie; a ține minte (pentru mult timp). ◊ Are să mă ~ească amenințare prin care cineva este avertizat că va avea de suferit pentru cele săvârșite. Nici că se ~ește nici nu poate fi vorba. 3) A aminti peste un anumit timp (într-un anumit fel). Mă va ~ de bine. 4) rel. (persoane) A numi în timpul slujbei (pentru a atrage harul divinității). 5) (în construcții interogative sau negative) A se întâmpla să vezi sau să auzi. Unde s-a mai ~it așa ceva? 2. intranz. A aduce vorba în treacăt (despre ceva sau despre cineva); a aminti. /sl. pominĕti
A SE POMENÍ mă ~ésc intranz. A ajunge pe neașteptate (într-un loc sau într-o situație); a nimeri; a se trezi; a pica; a cădea. ◊ Te ~ești că se prea poate că; mai știi. /sl. pominĕti
POMÁNĂ ~éni f. rel. 1) Dar oferit pentru iertarea păcatelor, de sufletul celor morți sau de sănătatea cuiva; binefacere; milostenie. A lua de ~. ◊ De ~ a) în mod gratuit sau la un preț foarte mic; b) în zadar; degeaba. A cere de ~ a cerși. A face ~ cu cineva a-i face un bine cuiva; a ajuta pe cineva. A umbla după ~ a căuta să obțină avantaje nemeritate. De-a cui ~? pentru ce? la ce bun? Ca la ~ în număr mare. 2) Bun (aparținând unui decedat) ce se dăruiește la/după înmormântare. 3) Masă care se face după înmormântare sau după parastas. /sl. pomĕnu
POMÁNĂ s. 1. v. parastas. 2. (BIS.) praznic, (înv. și reg.) prinos, (reg.) comând, comândare. (~ de după înmormântare.) 3. milă, milostivire, (înv. și pop.) milostenie. (Trăiește din ~ altora.)
POMÁNĂ s. v. amintire, chilipir, comemorare, datină, fel, obicei, pomenire, rânduială, sărbătorire, serbare, tradiție, uz, uzanță.
pománă (poméni), s. f. – 1. (Înv.) Memorie, amintire, comemorare. – 2. Mîncare oferită în memoria unui mort, după înmormîntare și după slujba de pomenire. – 3. Pîine împletită sau colac care se dă la înmormîntări. – 4. Colivă de înmormîntare care servește ca suport pentru pomul de înmormîntare. – 5. Obiect dăruit pentru iertarea păcatelor unui mort. – 6. Milostenie, binefacere. – 7. Chilipir, pleașcă. – Înv. pomeană. Mr. pumean, megl. pumeană. Sl. pomĕnŭ „memorie” (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 275; cf. Schneeweiss, REB, I, 166), cf. bg., sb. pomen „memorie”. Bg., sb., cr., rut. pomana „milostenie, binefacere” provine din rom. (Miklosich, Wander., 118; Berneker II, 49; Capidan, Raporturile, 193). Der. pomină (var. înv. pomenă), s. f. (memorie, faimă, zgomot), probabil din bg. pomjen (Scriban; după Tiktin și Cihac, deverbal de la pomeni); pomelnic, s. n. (listă cu numele morților; numele morților pomenite de preot în timpul slujbei de pomenire; litanie, înșiruire, poliloghie), din sl. pomĕnĭnikŭ, bg. pomenik cu l expresiv; pomeni, vb. (a aminti, a comemora; a menționa, a pronunța; a cita; a-și aminti; a-și deprinde auzul; a apuca o epocă trecută, a ține minte, a avea în minte; refl., a se păstra, a se ști, a avea memorie; refl., a avea cunoștință, a fi de la sine înțeles, a ști de cînd lumea; refl., a se lovi de, a da de, a surveni; refl., Trans. și Olt., a se trezi), din sl. pominati, pomĭnĕti (Miklosich, Lexicon, 621; Conev 111); pomeneală, s. f. (amintire; menționare; urmă, trăsătură); pomeneată (var. pom(i)neată, pom(i)nete), s. f. (bucată de pînză cu o lumînare și o monedă, care se dă de pomană la înmormîntări; colac de pomană), probabil din sl. pamętĭ „amintire” (Tiktin); pomenitor, s. f. (persoană care pomenește), sec. XVI, înv.; ne(mai)pomenit, adj. (fără asemănare, nemaiauzit); pominoc, s. n. (înv., dar, danie), din sl. pominikŭ „înmormîntare”; pomanagiu, s. m. (chilipirgiu, pleșcar); pomanagioaică, s. f. (chilipirgioaică); pomănui, vb. (a da de pomană); pomonoci, vb. (înv., a dedica).
pománă s. f., g.-d. art. poménii; pl. poméni