POLIGÓN, poligoane, s. n. 1. (Geom.) Suprafață plană mărginită de mai multe segmente de linii drepte, numite laturi. 2. (Uneori cu determinarea „de tragere”) Teren special amenajat în cuprinsul căruia se fac exerciții și se execută trageri cu arme de foc. ♦ (Sport) Loc special amenajat pentru probe de trageri cu arma sau cu pistolul sau pentru exerciții de tragere cu arma de vânătoare. 3. Teren amenajat pentru deprinderea conducerii autovehiculelor. – Din fr. polygone.POLIGÓN s.n. 1. Figură geometrică formată dintr-o linie frântă închisă. 2. Teren pentru trageri de instrucție cu arme de foc. ♦ Teren de tir. [ fr. polygone, cf. lat., gr. polygonos gr. polys – numeros, gonia – unghi].POLIGÓN s. n. 1. suprafață plană mărginită de mai multe segmente de linii drepte (laturi). ♦ (fiz.) regula ŭlui = regulă potrivit căreia suma mai multor vectori este vectorul care închide conturul poligonal din așezarea cap la cap a acestora. 2. porțiune de instrucție cu arme de foc. ◊ teren de tir. 3. teren special pentru învățarea conducerii autovehiculelor. 4. suprafață plană pe care se realizează, în condiții de șantier, elemente de beton armat prefabricat. ( fr. polygone
, germ. Polygon)POLIGÓN s. (GEOM.) (înv.) multunghi.poligón s. n., pl. poligoánePOLIGÓN ~oáne n. 1) geom. Figură geometrică plană formată de o linie frântă închisă. 2) mil. Teren amenajat pentru exerciții de tragere cu diferite tipuri de arme de foc. 3) sport Loc special amenajat pentru exerciții și probe de tir. 4) Teren special amenajat pentru efectuarea practicii de conducere a autovehiculelor. /fr. polygone