PLISC, pliscuri, s. n. 1. Partea anterioară, lunguiață și cornoasă, a gurii păsărilor; cioc, clonț. ♦ Fig. (Peior.) Gură (la om). 2. P. a**l. Capătul ascuțit sau lunguieț, în formă de cioc, al unui obiect; vârf. 3. Compus: pliscul-cocorului (sau -cucoarei) = mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori roșii sau albe și cu fructul ascuțit ca un cioc de barză (Erodium cicutarium). – Et. nec.
PLISC s. 1. v. cioc. 2. pliscul-cocorului v. ciocul-cucoarei; pliscul-cucoarei v. ciocul-cucoarei.
PLISC s. v. gură.
plisc s. n., pl. plíscuri
PLISC ~uri n. 1) Organ cornos care constituie o prelungire a gurii păsărilor; cioc; clonț. 2) depr. Cavitate a capului omului, delimitată de buze, în care se află limba și dinții și care servește ca organ al alimentării și al vorbirii; gură. 3) Parte a unor obiecte care are forma acestui organ al păsărilor. /Orig. nec.
PLISCUL-BÉRZEI s. v. ciocul-berzei, ciocul-cucoarei, pliscul-cocorului, pliscul-cucoarei.
PLISCUL-COCÓRULUI s. v. ciocul-berzei.
PLISCUL-CUCOÁREI s. v. ciocul-berzei, gre-ghetin, priboi.
plíscul-cocórului s. n.