PLEȘUVÍ, pleșuvesc, vb. IV. 1. Intranz. A cheli. 2. Refl. (Despre munți, dealuri, soluri etc.) A rămâne fără vegetație. – Din pleșuv.PLEȘUVÍ vb. v. cheli.pleșuví vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșuvésc, imperf. 3 sg. pleșuveá; conj. prez. 3 sg. și pl. pleșuveáscăPLEȘÚV, -Ă, pleșuvi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Chel. 2. (Despre soluri, munți etc.) Lipsit de vegetație, fără arbori; (despre ogoare) fără semănături; p. ext. uscat, sterp, arid. ♦ (Despre arbori) Fără frunze, desfrunzit. [Var.: (reg.) pleșúg, -ă adj.] – Din bg. pleșiv.A PLEȘUVÍ ~ésc intranz. (mai ales despre bărbați) A deveni pleșuv; a pierde părul de pe cap; a cheli. /Din pleșuvA SE PLEȘUVÍ pers. 3 se ~éște intranz. (despre terenuri)
A rămâne fără vegetație; a se dezgoli de verdeață. /Din pleșuvPLEȘÚV ~ă (~i, ~e) 1) și substantival (despre persoane, mai ales despre bărbați) Care și-a pierdut (parțial sau total) părul de pe cap; care are chelie; chel. 2) (despre munți, dealuri, terenuri) Care este lipsit de vegetație; fără vegetație; golaș; arid; sterp. /bulg. pleșiv PLEȘÚV adj. 1. v. chel. 2. gol, golaș, (rar) pleș. (Un vârf muntos ~.)pleșúv adj. m., pl. pleșúvi; f. sg. pleșúvă, pl. pleșúveCAROL CEL PLEȘUV, rege al francilor (840-877) și împărat al Occidentului (875-877). Prin Tratatul de la Verdun (843) i-a revenit stăpînirea celei mai mari părți a terit. de astăzi al Franței. A recunoscut prin „Capitularul de la Quiercy” ereditatea feudelor.