pioncăít1, pioncăíturi, s.n. (reg.) 1. strigătul curcilor. 2. voce sau glas subțire; pițigăit, pițigăială. 3. vedere slabă; pioncăială. 4. migală.pioncăít2, -ă, adj. (reg.) 1. slab, topit de boală sau de bătrânețe; care este fără putere, fără vlagă. 2. care merge, care se deplasează greu.3. care are vederea slabă.pioncăí, pióncăi și pioncăiésc, vb. IV (reg.) 1.
(despre curci) a pioncăni. 2. (despre oameni) a vorbi cu voce cu subțire, pițigăială. 3. a vorbi încet, slab, stins, a pioci. 4. a slăbi, a se topi (de boală sau bătrânețe); a deveni moale, fără putere. 5. a merge, a se deplasa greu. 6. a nu mai vedea bine. 7. a (se) mocoși, a (se) mocăi.