PÍCUR s. m. v. pic¹.
PÍCUR adj. v. pestriț.
PÍCUR s. v. picătură.
pícur s. n., pl. pícuri
PICURÁ, pícur, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A cădea sau a face, a lăsa să cadă în picături. ♦ Intranz. impers. A ploua ușor, cu stropi rari. 2. Intranz. Fig. A răsuna, a vibra (încet); a picui. 3. Intranz. (Înv. și reg.; de obicei cu determinările „de somn”, „din picioare”) A moțăi, a picoti. – Din picur.
A PICURÁ pícur 1. intranz. 1) (despre lichide) A curge în picături; a pica. 2) A ploua ușor, cu stropi rari. 3) reg. A ațipi și a se trezi repetat, la intervale scurte, șezând sau stând în picioare; a moțăi; a dormita; a somnola; a piroti; a picoti. 2. tranz. 1) (lichide) A face să curgă în picături; a pica. 2) (medicamente lichide) A introduce picătură cu picătură; a administra printr-o instilație; a pica; a instila. /Din picur
PÍCUR ~i m. 1) v. PIC II. 2) la sing. Cădere de picături; picurare. Se aude un ~. /Din picuri pl. lui pic
PICURÁ vb. 1. a pica, (înv. și pop.) a roura. (Ploaia ~; streașina ~.) 2. a țârcâi, a țârâi. (Chiuveta ~.) 3. v. curge.
PICURÁ vb. v. ațipi, ciupi, dormita, moțăi, picoti, piroti, pișca.
picurá vb., ind. prez. 1 sg. pícur, 3 sg. și pl. pícură