PICUÍ, picuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A picura (2). – Pic1 + suf. -ui.PICÚI s. v. creastă, creștet, culme, pisc, vârf.picúi1, picúie, vb. IV (reg.) 1. vârf ascuțit, pisc. 2. (în forma păcui) mică insulă aluvionară în apele Dunării. 3. piatră din care se face cutea (gresia) pentru ascuțit coasa.
picuí2, picuiésc, vb. IV (reg.) 1. a picura. 2. a moțăi, a dormita, a picoti.picuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picuiésc, imperf. 3 sg. picuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. picuiáscă