PERPETUÁ, perpetuez, vb. I. Tranz. și refl. A face să dureze sau a continua să dureze veșnic sau vreme îndelungată; a (se) transmite (din generație în generație, din veac în veac), a (se) continua. [Pr.: -tu-a] – Din fr. perpétuer, lat. perpetuare.
PERPETUÁ vb. I. tr., refl. A face să dureze sau a dura veșnic sau multă vreme; a (se) transmite de la o generație la alta. [Pron. -tu-a, p.i. 3,6 -uează, -uă. / fr. perpétuer, it., lat. perpetuare].
PERPETUÁ vb. tr., refl. a face să dureze, a dura veșnic; a (se) transmite de la o generație la alta. ( fr. perpéteur, lat. perpetuare)
PERPETUÁ vb. 1. v. dăinui. 2. v. menține. 3. v. imortaliza.
perpetuá vb. (sil. -tu-a), ind. prez. 1 sg. perpetuéz, 3 sg. și pl. perpetueáză, 1 pl. perpetuăm (sil. -tu-ăm); conj. prez. 3 sg. și pl. perpetuéze (sil. -tu-e-); ger. perpetuând (sil. -tu-ând)
PERPÉTUU, -UĂ, perpetui, -ue, adj. Care durează veșnic sau vreme îndelungată, care nu încetează, nu se sfârșește niciodată; etern, veșnic; permanent, continuu. [Pr.: -tu-u] – Din lat. perpetuus.
A PERPETUÁ ~éz tranz. A face să se perpetueze. [Sil. -tu-a] /fr. perpétuer, lat. perpetuare
A SE PERPETUÁ pers. 3 se ~eáză intranz. (despre procese, acțiuni etc.) A fi perpetuu; a dura constant (mereu sau timp îndelungat); a se menține veșnic. [Sil. -tu-a] /fr. perpétuer, lat. perpetuare
PERPÉTUU ~ă (~i, ~e) Care durează la nesfârșit; cu existență nesfârșită; veșnic; etern. [Sil. -tu-u-] /lat. perpetuus
PERPÉTUU, -UĂ adj. Neîncetat, nesfârșit; veșnic, etern. ◊ (Ant.) Dictator perpetuu = dictator pe viață în vechea Romă. [Pron. -tu-u. / lat. perpetuus].
PERPÉTUU, -UĂ adj. care durează veșnic sau vreme îndelungată; etern. ( lat. perpetuus)
PERPÉTUU adj. 1. v. continuu. 2. v. veșnic.
Perpetuu ≠ încontinuu, necontinuu, temporar
perpétuu adj. m. (sil. -tu-u), pl. perpétui; f. sg. perpétuă (sil. -tu-ă), pl. perpétue (sil. -tu-e)