PERIȘÓR¹, perișori, s. m. Diminutiv al lui păr¹. 2. (Bot.; și în sintagma perișori absorbanți) Parte anatomică a rădăcinii plantelor, cu rol de absorbție. – Păr¹ + suf. -ișor.
PERIȘÓR², perișori, s. m. 1. Diminutiv al lui păr². 2. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze ovale, plane pe fața superioară și păroase (Elymus asper). 3. (Reg.) Mică plantă erbacee cu tulpina fină, cu frunze late, acoperite cu peri scurți, și cu flori mici roșietice (Circaea alpina). – Păr² + suf. -ișor.
PERIȘÓR s. (Maram. și Transilv.) păruț (~ din cap.)
PERIȘÓR s. (BOT.) 1. (Pyrola secunda) brăbănoc, merișor, (reg.) verdeața-iernii. 2. (Elymus asper) (rar) limă, (reg.) secăriță, iarba-părului.
perișór (bot., anat.) s. m., pl. perișóri
PERIȘÓR ~i m. (diminutiv de la păr) Plantă erbacee cu tulpina subțire, având frunze late, ovale și păroase, care crește în regiunile cu climă temperată. /păr + suf. ~ișor
PERIȘOR, grind în complexul lacustru Razim-Sinoe.
PERIȘOR, com. în jud. Dolj, situată în câmpia Desnățuiului; 1.836 loc. (2003). Zonă de interes cinegetic. În satul P., menționat documentar în 1573, se află biserica Sf. Nicolae (1862) și biserica de lemn Sfinții Voievozi (ante 1845), iar în satul Mărăcinele, biserica Sf. Nicolae (1694, cu renovări ulterioare).
PERIȘORU, com. în jud. Călărași, situată în câmpia Bărăganului,; 5.340 loc. (2003). Stație de c. f. Între 17 febr. 1968 și 23 ian. 1981 a făcut parte din jud. Ialomița.