PAVLICEÁN, -Ă, s. m. și f. v. pavlichian.
PAVLICIÉNI (PAVLICÉNI, PAULICIÉNI) (‹ n. pr. Pavel) s. m. pl. Membri ai unei secte care îmbină creștinismul primitiv al apostolului Pavel cu gnosticismul, maniheismul și mazdaismul; preconizau suprimarea ierarhiei bisericești, simplificarea cultului, abolirea cultului icoanelor etc. Au apărut prin anul 660 în Armenia, răspândindu-se în întreg. Imp. Bizantin. Supuși unor persecuții crâncene, au dăinuit până în sec. 12. Au influențat bogomilismul.