PĂRĂGINÍRE, părăginiri, s. f. Acțiunea de a se părăgini și rezultatul ei. – V. părăgini.
PĂRĂGINÍRE s. 1. v. paragină. 2. v. ruinare.
părăginíre s. f., g.-d. art. părăginírii; pl. părăginíri
PĂRĂGINÍ, părăginesc, vb. IV. Refl. A ajunge în stare de paragină; (despre clădiri, construcții etc.) a se ruina, a se dărăpăna, a se degrada. [Var.: (reg.) părăgení vb. IV] – Din paragină.
A PĂRĂGINÍ ~ésc tranz. (terenuri) A face să se părăginească; a pârlogi. /Din paragină
A SE PĂRĂGINÍ pers. 3 se ~éște intranz. 1) (despre terenuri necultivate) A se transforma în paragină; a deveni paragină; a se acoperi cu buruieni; a se pârlogi; a se înțeleni. 2) (despre clădiri, construcții) A fi gata să se dărâme; a deveni șubred; a se șubrezi; a se dărăpăna; a se părădui. /Din paragină
PĂRĂGINÍ vb. 1. a se sălbătici, (reg.) a se pârlogi, (înv.) a se pustii. (Grădina s-a ~.) 2. v. ruina.
părăginí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. părăginésc, imperf. 3 sg. părăgineá; conj. prez. 3 sg. și pl. părăgineáscă