PALÁVRĂ, palavre, s. f. (Fam.; mai ales la pl.) Vorbă, afirmație lipsită de seriozitate sau de temei; fleac; balivernă, brașoavă. – Din tc. palavra, ngr. palávra.
PALÁVRĂ s. 1. (mai ales la pl.) fleac, nimic, (reg.) laf, marghiolie, (înv.) tândale (pl.), (fam.) balivernă, moft, parascovenie. (Spune tot felul de ~e.) 2. v. minciună.
palávră (palávre), s. f. – Bîrfă, balivernă, brașoavă, minciună. – Mr. palavră. Sp. palabra, prin intermediul tc. palavra (Meyer, Türk. St., I, 37; Șeineanu, II, 281), cf. ngr. παλάβρα, sb. palavra. Cuvînt introdus probabil prin. iud. sp.; pentru semantism, cf. fr. palabre. Legătura cu gr. παραβολή (Philippide, Principii, 140) nu e posibilă în mod direct. – Der. palavragi (var. pălăvrăgi), vb. (a trăncăni, a flecări); pălăvrăgeală, s. f. (trăncăneală); palavragiu, s. m. (flecar, limbut); palavragioaică, s. f. (femeie flecară); pălăvri, vb. (Olt., a trăncăni).
palávră s. f. (sil. -vră), g.-d. art. palávrei; pl. palávre
PALÁVRĂ ~e f. mai ales la pl. Vorbă goală; afirmație neserioasă; balivernă; brașoavă; fleac. /turc. palavra, ngr. palávra