păcurí, păcurésc, vb. IV refl. (reg.) a se face negru ca păcura; a se murdări.PẮCURĂ s. f. Lichid vâscos, negru sau brun-închis, rămas de la distilarea țițeiului, care se folosește drept combustibil și ca materie primă la fabricarea motorinei grele, a uleiurilor minerale, a asfaltului și a altor produse; țiței brut. – Lat. picula.PẮCURĂ f. Deșeu vâscos, de culoare brună-închisă, rămas după distilarea primară a petrolului și întrebuințat drept combustibil și la obținerea uleiurilor de uns. [G.-D. păcurii] /lat. piculaPĂCURĂ s. (rar) mazut, (Mold.) dohot.pắcură (-ri), s. f. – 1. Petrol. – 2. (Bihor) Ceață, negură. – 3. Iad. Lat. picula „bitum”, dim. al lui pix (Pușcariu 1237; Candrea-Dens., 1300; REW 6483), cf. vegl. pekla, it., prov. pegola „bitum”. Sensul de „ceață” se datorează unui semantism aparent normal, cf. lat. picea, caligo, fr. purée de poix,
iar din sensul de „întuneric” s-ar putea explica cel de „întuneric veșnic” sau „iad”. Cu atît mai mult, dacă ne gîndim că imaginația populară așază infernul sub pămînt și că din adîncime s-ar vedea izvorînd acel lichid negru, care desigur s-ar fi asociat cu ideea de infern. Pare, așadar, inutil să se recurgă la explicația semantismului rom. cu ajutorul sl. piklu „smoală” și „iad” (Sandfeld 36; REW 6483). Explicarea cuvîntului rom. prin același etimon sl. (Cihac 236; Weigand, BA, III, 111) nu este posibilă. Der. păcurar, s. m. (muncitor care extrage petrol); păcuros, adj. (bituminos); împăcura, vb. (a mînji cu petrol); păcorniță, s. f. (vas în care se păstrează petrolul pentru a unge osiile carului), cu suf. –niță. Din rom. provin bg. pakura (Capidan, Raporturile, 223), mag. pakura (Edelspacher 24), săs. pokert.păcură s. f., g.-d. art. păcurii