OSTENÍT, -Ă, osteniți, -te, adj. (Înv. și pop.) Obosit, trudit, istovit, extenuat. ♦ Care denotă oboseală. – V. osteni.
OSTENÍT adj. 1. v. obosit. 2. v. muncit.
OSTENÍ, ostenesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Intranz. A-și pierde puterile din cauza unui efort; a obosi. 2. Refl., Intranz. A depune eforturi, a se strădui, a se trudi. ♦ Tranz. A supune la un efort; a obosi pe cineva. 3. Refl., Intranz. A obosi umblând, mergând; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. – Din sl. ustanon, bg. ustan’a, rus. ustat’.
A OSTENÍ ~ésc pop. 1. intranz. (despre ființe) A-și pierde puterile (în urma unui consum de energie); a ajunge în stare de slăbiciune; a obosi. 2. tranz. (ființe) A face să-i slăbească puterile; a aduce într-o stare de slăbiciune; a obosi. /sl. ustanon
A SE OSTENÍ mă ~ésc intranz. pop. A depune eforturi susținute; a se strădui din răsputeri; a se obosi; a se căzni; a se chinui; a se necăji; a se munci. /sl. ustanon
OSTENÍT ~tă (~ți, ~te) și adverbial pop. 1) v. A OSTENI și A SE OSTENI. 2) (despre manifestări ale oamenilor sau despre părți ale corpului lor) Care vădește lipsă de puteri, de vigoare. Mers ~. Ochi ~ți. /v. a (se) osteni
OSTENÍ vb. 1. v. obosi. 2. v. munci. 3. v. deranja. 4. v. strădui.
OSTENÍ vb. v. căuta, încerca, sili, strădui.
ostení (ostenésc, ostenít), vb. – 1. A obosi, a vlăgui, a stînjeni. – 2. A se obosi. – 3. (Vb. refl.) A se deznoda, a se strădui, a se căzni. Origine îndoielnică, dar probabil sl. Se citează în general etimonul sl. ustati, ustaną „a termina” (Cihac, II, 232; Tiktin; Candrea), cf. rus. ustanie „oboseală”, ceh. ustati „a se osteni”, ceh. ustani „oboseală”; dar der. directă nu pare posibilă fonetic. Poate să fi fost o confuzie cu sl. istiniti „a se obosi”. Der. din lat. abstinere (Diez, Gramm., I, 3, 283) sau din ngr. ἄσθενος „debil” (Roesler 573; Schuchardt, Vok., III, 87) nu e posibilă. Uz general (ALR, I, 102). Der. osteneală (var. usteneală), s. f. (oboseală; trudă, efort; muncă istovitoare); ostenicios, adj. (obositor, supărător); ostenință, s. f. (oboseală, trudă); ostenitor, adj. (obositor, supărător); neostenit, adj. (neobosit).
ostení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostenésc, imperf. 3 sg. osteneá; conj. prez. 3 sg. și pl. osteneáscă