ORDONANȚÁ, ordonanțez, vb. I. Tranz. A dispune plata unei sume prin emiterea unei ordonanțe, a unui ordin de plată. – Din fr. ordonnancer.
ORDONANȚÁ vb. I. tr. A elibera un ordin de plată (a unei sume). [ fr. ordonnancer].
ORDONANȚÁ vb. tr. a elibera un ordin de plată (a unei sume). ( fr. ordonnancer)
ORDONANȚÁ vb. (FIN.) (rar) a mandata. (A ~ plățile curente.)
ordonanțá vb., ind. prez. 1 ordonanțéz, 3 sg. și pl. ordonanțéază
ORDONÁNȚĂ, ordonanțe, s. f. 1. Dispoziție scrisă emisă de o autoritate administrativă, judecătorească etc., act care conține această dispoziție. ◊ Ofițer de ordonanță = ofițer atașat pe lângă marile comandamente, cu misiunea specială de a transmite ordinele. Ordonanță de plată = dispoziție, ordin de plată a unei sume. Ordonanță prezidențială (sau, ieșit din uz, președințială) = măsură cu caracter urgent și provizoriu pe care președintele unei instanțe judecătorești o poate ordona, în cazuri excepționale, pentru evitarea unei pagube iminente și ireparabile sau pentru înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări. ♦ (În trecut) Hotărâre, sentință judecătorească. ♦ (Înv.) Rețetă medicală. 2. (În vechea armată) Soldat atașat pe lângă un ofițer pentru servicii personale. 3. Aranjare, orânduire, organizare a elementelor unei opere de artă ale unei construcții etc. – Din fr. ordonnance.
A ORDONANȚÁ ~éz tranz. înv. (plăți) A cere printr-o ordonanță. /fr. ordonnancer
ORDONÁNȚĂ¹ ~e f. Ordin scris al unei autorități administrative. /fr. ordonnance
ORDONÁNȚĂ² ~e f. înv. Soldat aflat la dispoziția unui ofițer pentru servicii personale. /fr. ordonnance
ORDONÁNȚĂ s.f. I. Ordin, dispoziție scrisă care provine de la o autoritate. ♦ Ordonanță de plată = dispoziție de plată a unei sume. II. (În vechea armată) Soldat în serviciul personal al unui ofițer. III. Modul cum sunt aranjate elementele unei compoziții arhitecturale, cum sunt grupate diferite elemente ale unui tablou. [Cf. fr. ordonnance].
ORDONÁNȚĂ s. f. I. 1. dispoziție scrisă care emană de la o autoritate (administrativă). ♦ ~ de plată = dispoziție de plată a unei sume. 2. act legislativ al unui guvern. 3. (jur.) hotărâre judecătorească dată în proceduri cu caracter urgent. II. (în vechea armată) soldat în serviciul personal al unui ofițer. III. mod de dispunere a elementelor unei compoziții arhitecturale, de grupare a diferitelor elemente ale unui tablou etc. ( fr. ordonnance)
ORDONÁNȚĂ s. I. (înv.) pitac, publicație, ucaz, (germanism înv., în Transilv.) puțăr. (A emite o ~.) II. (MIL.) (prin Ban.) prăvădinar, (înv.) vistavoi. (Un ofițer cu ~ sa.)
ORDONÁNȚĂ s. v. prescripție, rețetă.
ordonánță s. f., g.-d. art. ordonánței; pl. ordonánțe