ORÂNDÁR, orândari, s. m. (Înv., reg.) 1. Arendaș. 2. Cârciumar, hangiu. – Orândă² + suf. -ar. Cf. ucr. orendar.
ORÂNDÁR s. v. arendaș
orândár s. m., pl. orândári
ORÂNDÁR ~i m. înv. 1) Persoană care lua ceva în arendă; arendaș. 2) Persoană care ține o cârciumă; cârciumar. /orândă + suf. ~ar