ORACULÁR, -Ă, oraculari, -e, adj. (Rar) care aparține oracolului, privitor la oracol. – Oracul + suf. -ar.
ORACULÁR, -Ă adj. (Rar) Referitor la oracol, de oracol. [Cf. it. oracolare].
ORACULÁR, -Ă adj. de oracol. ( fr. oraculaire)
oraculár adj. m., pl. oraculári; f. sg. oraculáră, pl. oraculáre
ORACULÁR ~ă (~i, ~e) Care ține de oracol; propriu oracolului. Ton ~. /oracul + suf. ~ar