OBOSÍ, obosesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pierde puterile (fizice sau intelectuale) în urma unui efort îndelungat; a osteni. ◊ Tranz. M-au obosit drumurile. ♦ Refl. A depune eforturi (intense) pentru a face ceva. – Din bg. oboseja, scr. obositi.
OBOSÍ vb. 1. a osteni, (Ban.) a tăbărî. (A ~ de atâta efort.) 2. v. munci. 3. v. deranja.
obosí (obosésc, obosít), vb. – A se osteni, a se plictisi, a i se urî de… Sb., slov. obositi „a ajunge desculț”, din sl. bosi „desculț” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 221; Tiktin; Pușcariu, Lr., 282). În Olt. și Munt. (ALR, I, 102); în Mold. este preferat osteni. – Der. oboseală, s. f. (osteneală); obositor, adj. (care obosește).
obosí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obosésc, imperf. 3 sg. oboseá; conj. prez. 3 sg. și pl. oboseáscă
A OBOSÍ ~ésc 1. intranz. (despre ființe) A-și pierde puterile (în urma unui consum de energie); a ajunge în stare de slăbiciune; a osteni. 2. tranz. (ființe) A face să-i slăbească puterile; a aduce într-o stare de slăbiciune; a osteni. /bulg. oboseja, sb. obositi
A SE OBOSÍ mă ~ésc intranz. A depune eforturi susținute; a se strădui din răsputeri; a se necăji; a se chinui; a se căzni; a se munci; a se osteni. /bulg. oboseja, sb. obositi