OBÍDĂ, obide, s. f. 1. (Pop.) Întristare adâncă, durere sufletească; mâhnire, amărăciune, jale; necaz; ciudă, mânie. 2. (Înv.) Nedreptate, asuprire; jignire, insultă, umilire. – Din sl. obida.
OBÍDĂ s. v. afront, amărăciune, asuprire, ciudă, exploatare, furie, gelozie, injurie, insultă, invidie, împilare, întristare, înverșunare, jignire, mâhnire, mânie, năpăstuire, necaz, ocară, ofensă, opresiune, oprimare, persecutare, persecuție, pică, pizmă, pornire, prigoană, prigonire, ranchiună, rușine, supărare, tristețe, umilință, urgisire.
obídă (obíde), s. f. – 1. (Înv.) Nedreptate, injurie, jignire, inechitate. – 2. Chin, durere, zbucium. Sl. obida (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Cihac, II, 219; Conev 103). – Der. obidi (var. rară obida), vb. (a jigni, a vexa; a chinui), din sl. obideti; obidos, adj. (mîhnit, necăjit), înv.; obidnic, adj. (nenorocit, ticălos), Mold., rar; obijdui (var. obidui), vb. (a chinui, a nedreptăți), din sl. obizdati.
obídă s. f., g.-d. art. obídei; pl. obíde
OBÍDĂ ~e f. 1) Amărăciune provocată de o nedreptate. 2) înv. Faptă nedreaptă, reprobabilă; nedreptate. /sl. obida
OBIDÁ vb. I. v. obidi.