NORMO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „normal”, „regulat”, „regulamentar”, „normat”, „normă”. [Var. norm-. / fr., it. normo-].
NORMO- elem. „normal”. ( fr. normo-, cf. lat. norma, regulă)
NÓRMĂ, norme, s. f. 1. Regulă, dispoziție etc. obligatorie, fixată prin lege sau prin uz; ordine recunoscută ca obligatorie sau recomandabilă. ◊ Normă morală (sau etică) = regulă privitoare la modul de comportare a omului în societate, la obligațiile sale față de ceilalți oameni și față de societate. Normă juridică = regulă de conduită cu caracter general și impersonal, emisă de organele de stat competente, a cărei respectare poate fi asigurată prin constrângere. ♦ Totalitatea condițiilor minimale pe care trebuie să le îndeplinească un sportiv pentru a putea obține un titlu, o calificare etc. 2. Criteriu de apreciere, de reglementare. 3. Cantitate de muncă pe care cineva trebuie să o presteze într-o unitate de timp; (concr.) produs realizat în acest timp. ◊ Normă de timp = timpul necesar pentru efectuarea unei lucrări în condiții specifice date. Normă tehnică = normă stabilită prin mijloace științifice, pe baza unor condiții tehnice date, pentru efectuarea unui proces tehnologic. – Din fr. norme, lat. norma, rus. norma.
NÓRMĂ ~e f. 1) Sumă de reguli recunoscute de majoritatea unei colectivități ca obligatorii. ~ele limbii literare. 2) Criteriu de apreciere. 3) Mărime medie admisă pentru ceva; măsură stabilită. ~ de producție. ◊ ~ de consum cantitate de materiale care urmează a fi cheltuite pentru obținerea unui produs finit. /fr. norme, lat. norma, rus. norma
NÓRMĂ s.f. 1. Regulă obligatorie, lege după care trebuie să se conducă cineva sau ceva. ♦ (Estet.) Regulă, canon al creației artistice. 2. Totalitatea condițiilor minimale pe care trebuie să le îndeplinească un sportiv pentzru a se califica, a obține un titlu. 3. Criteriu, mijloc de apreciere. 4. Cantitate de produse care trebuie realizată de un muncitor într-o unitate de timp. 5. Numele autorului și titlul prescurtat al lucrării, imprimate cu litere mici în colțul stâng de jos al primei pagini din fiecare coală de tipar. 6. (Mat.) Număr pozitiv care se asociază anumitor mărimi matematice și care generalizează proprietățile, valorile absolute ale numerelor și ale modului numerelor complexe. [Cf. lat. norma, fr. norme, rus. norma].
NÓRMĂ s. f. 1. regulă, dispoziție obligatorie prin lege sau prin uz. 2. totalitatea condițiilor minimale pe care trebuie să le îndeplinească un sportiv pentru a se califica. 3. criteriu de apreciere. 4. lucru de efectuat, cantitate de produse care trebuie realizată de un muncitor într-o unitate de timp. ♦ ~ de consum = cantitatea maximă de materii prime, combustibil, energie etc. care poate fi consumată pentru obținerea unei unități de produs. 5. numele autorului și titlul prescurtat al lucrării, imprimate cu litere mici în colțul stâng de jos al primei pagini din fiecare coală de tipar. 6. (mat.) număr pozitiv care se asociază anumitor mărimi și care generalizează proprietățile, valorile absolute ale numerelor și ale modului numerelor complexe. ( fr. norme, lat., rus. norma)
NÓRMĂ s. 1. v. dispoziție. 2. v. directivă. 3. v. canon. 4. v. precept. 5. precept, principiu, regulă, rânduială, (înv.) pravilă, tocmeală. (~ de viață.) 6. v. criteriu.
nórmă s. f., g.-d. art. nórmei; pl. nórme