NEÁGĂ s. f. sg. (Pop.) Persoană încăpățânată, rea, care contrazice mereu și care face totul numai după capul ei. ◊ Expr. A sta neagă-rea pe capul cuiva (sau în spinarea cuiva) = a nu lăsa în pace pe cineva, a nu-l slăbi din ochi. – Et. nec.
NEÁGĂ f. pop. (mai ales urmat de -rea) Persoană îndărătnică și nesuferită. ◊ A o ține ca ~a-rea a susține mereu unul și același lucru; a o ține una și bună. A ședea ca ~a-rea pe capul cuiva a se afla în permanență lângă cineva și a-l plictisi mereu. A se ține ca ~a (de cineva) sau a se lega ca o ~ (de cineva) a urmări pe cineva mereu. /Orig. nec.
neágă s.f. sg. (reg.) 1. persoană încăpățânată, rea, care contrazice mereu și face după capul ei. 2. (în expr.) a fi gol neagă = a fi gol pușcă.
neágă s. f.
NEGÁ, neg, vb. I. Tranz. A contesta existența, necesitatea, obligativitatea unui lucru, a unui fenomen etc.; a nu recunoaște, a nu admite un fapt; a tăgădui. – Din lat. negare.
A NEGÁ neg tranz. (adevăruri, fapte, fenomene) A declara ca fiind neadevărat; a tăgădui. /lat. negare
NEGÁ vb. I. tr. A nu recunoaște ceva; a tăgădui, a contesta. [P.i. neg, 3,6 neagă. / lat. negare].
NEGÁ vb. tr. a nu recunoaște (ceva); a tăgădui, a contesta. ◊ a dezminți. ( lat. negare)
NEGÁ vb. 1. a tăgădui, (livr.) a denega. (~ că ar fi fost la …) 2. v. retracta. 3. v. contesta.
A nega ≠ a afirma, a confirma, a recunoaște, a susține
negá (nég, negát), vb. – A tăgădui. Lat. negare (sec. XIX). – Der. (din fr.) negați(un)e, s. f.; negativ, adj.
negá vb., ind. prez. 1 sg. neg, 3 sg. și pl. neágă