NĂZUÍ, năzuiesc, vb. IV. Intranz. 1. A tinde cu străduință către ceva; a aspira, a râvni. ♦ Refl. și intranz. (Reg.) A se strădui, a se trudi; a încerca. 2. (Înv.) A se îndrepta spre cineva sau undeva după ajutor, a recurge, a apela la sprijinul, bunăvoința, îndurarea cuiva. 3. (Înv. și reg.) A se îndrepta, a se duce spre…, a ținti să ajungă la… – Et. nec. Cf. magh. néz.NĂZUÍ vb. v. aspira.NĂZUÍ vb. v. apuca, îndrepta, lua, merge, orienta, păși, pleca, porni.năzuí (-uésc, năzuít), vb. – 1. A se adăposti, a se refugia. – 2. A se îndrepta către, a se adresa. – 3. A-și îndrepta privirile, a aspira, a pretinde. – 4.
A solicita, a implora. Sl. nazyvati „a invoca” (Cihac, II, 214; Tiktin), cf. sb., cr. naz(i)vati „a dori”. – Der. năzuință, s. f. (aspirație, pretenție; dorință); nizui, vb. refl. (Trans., a se osteni, a se strădui), prin intermediul mag. nézni; nizuință, s. f. (Trans., aspirație, țel).năzuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năzuiésc, imperf. 3 sg. năzuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. năzuiáscăA NĂZUÍ ~iésc intranz. 1) A-și orienta activitatea spre atingerea unui scop (fiind stăpânit de o dorință puternică); a aspira; a tinde; a ținti. 2) înv. A se îndrepta în mod hotărât undeva. /Orig. nec.