NÁRĂ, nări, s. f. 1. Fiecare dintre cele două orificii exterioare ale cavității nazale prin care respiră și miros oamenii și unele animale. ◊ Expr. Cu nările (sau nara) în vânt = cu capul ridicat, cu o ținută semeață; p. ext. mândru, plin de sine. A se umfla în nări sau a-și umfla nările = a-și lua un aer semeț; p. ext. a-și da importanță, a se îngâmfa. 2. Piesă metalică în formă de tub amplasată pe puntea sau pe bordajul unei nave, prin care trece lanțul ancorei de pe punte în afara bordului. [Var.: (reg.) náre s. f.] – Lat. naris.
NÁRĂ s. v. nas.
náră s. f., g.-d. art. nării; pl. nări
NARÁ, narez, vb. I. Tranz. (Livr.) A povesti, a istorisi. – Din lat. narrare, it. narrare, fr. narrer.
A NARÁ ~éz tranz. livr. A relata într-o succesiune logică și într-o formă anumită; a povesti; a istorisi. /lat. narrare, fr. narrer
NÁRĂ nări f. 1) Fiecare dintre cele două orificii exterioare ale cavității nazale la om și la unele animale. ◊ Cu nările (sau cu ~a) în vânt a) în plină goană; b) cu multă grabă; c) plin de sine; trufaș. A se umfla în nări (sau a-și umfla nările) a-și da aere. 2) Ori-ficiu pe bordul unei nave, prin care este trecut lanțul ancorei. [G.-D. nării] /lat. naris
NARÁ vb. I. tr. (Liv.) A povesti, a istorisi. [P.i. -rez. / lat. narrare, cf. fr. narrer].
NARÁ vb. tr. a povesti, a istorisi. ( fr. narrer, lat., it. narrare)
NARÁ vb. v. povesti.
NARĂ INTÉRNĂ s. (ANAT.) coană.
nará vb., ind. prez. 1 sg. naréz, 3 sg. și pl. nareáză