NĂIMÍT, -Ă, năimiți, -te, s. m. și f., adj. (Înv. și pop.) 1. S. m. și f., adj. (Persoană) angajată cu plată pentru a efectua o muncă (temporară). 2. Adj. Care este dat sau luat cu chirie. [Pr.: nă-i-] – V. năimi.
NĂIMÍT adj. v. arendat, închiriat.
NĂIMÍT s. v. angajat, salariat, slujbaș.
năimít s. m., adj. m. (sil. nă-i-), pl. năimíți; f. sg. năimítă, pl. năimíte
NĂIMÍ, năimesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) angaja, a (se) tocmi pentru o muncă plătită. 2. Tranz. A închiria; a arenda. [Pr.: nă-i-. – Var.: nămí vb. IV] – Din năiem (înv. „chirie” sl.).
A NĂIMÍ ~ésc tranz. pop. 1) (persoane) A lua la lucru (printr-o înțelegere); a tocmi; a angaja. 2) A lua cu chirie; a închiria. 3) A lua în arendă; a arenda. [Sil. nă-i-] /sl. naimu
A SE NĂIMÍ mă ~ésc intranz. (despre persoane) A intra într-un serviciu în schimbul unei plăți; a se tocmi; a se angaja. [Sil. nă-i-] /sl. naimu
NĂIMÍ vb. v. angaja, arenda, băga, intra, încadra, închiria, lua, numi, primi, tocmi, vârî.
năimí vb. (sil. nă-i-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năimésc, imperf. 3 sg. năimeá; conj. prez. 3 sg. și pl. năimească