NĂDĂJDUÍRE, nădăjduiri, s. f. (Rar) Speranță, nădejde (1). – V. nădăjdui.NĂDĂJDUÍRE s. v. credință, nădejde, spe-ranță.Nădăjduire ≠ deznădăjduirenădăjduíre s. f., g.-d. art. nădăjduírii; pl. nădăjduíriNĂDĂJDUÍ, nădăjduiesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A avea speranța sau convingerea că ceea ce dorești este realizabil, a crede că cele dorite se vor îndeplini; a spera. [Var.: (înv.) nădejduí vb. IV.] – Nădejde + suf. -ui.A NĂDĂJDUÍ ~iésc 1. intranz. A trage nădejde; a nutri sau a avea speranță; a spera. 2. tranz. (urmat, mai ales, de o propoziție completivă) A conta așteptând cu încredere; a considera ca trebuind să se realizeze; a vrea să creadă. ~ într-o reușită
. /nădejde + suf. ~uiNĂDĂJDUÍ vb. 1. v. spera. 2. a spera, (înv.) a upovăi. (~ în zile tot mai senine.) 3. a (se) aștepta, a spera, (înv. și reg.) a se nădăi. (Să nu ~ nimic de la el.)NĂDĂJDUÍ vb. v. aspira, baza, bizui, conta, dori, fundamenta, încrede, întemeia, jindui, năzui, pofti, pretinde, râvni, sprijini, tinde, ținti, urmări, visa, viza.nădăjduí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nădăjduiésc, imperf. 3 sg. nădăjduiá; conj. prez. 3 sg. și pl. nădăjduiáscă