NĂBUȘÍRE, năbușiri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) năbuși. – V. năbuși.năbușíre s. f., g.-d. art. năbușírii; pl. năbușíriNĂBUȘÍ, nắbuș, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. Fig. A împiedica dezvoltarea, desfășurarea sau manifestarea unei acțiuni, a unui proces, a unui sentiment etc. ♦ Tranz. Fig. A face să nu se vadă, să nu se simtă, să nu se audă. 2. Tranz. A potoli, a stinge focul. 3. Intranz. (Adesea fig.) A se revărsa, a inunda; a invada. ♦ Despre sânge, lacrimi) A podidi. – Cf. scr. nabušiti.A NĂBUȘÍ ~ésc tranz. pop.
v. A ÎNĂBUȘI. /cf. sb. nabušitiA SE NĂBUȘÍ mă ~ésc intranz. rar v. A SE ÎNĂBUȘI. /cf. sb. nabušitiNĂBUȘÍ vb. v. arunca, asfixia, azvârli, cotropi, invada, înăbuși, încălca, îneca, năpădi, năpusti, năvăli, precipita, repezi, sări, sufoca, sugruma, tăbărî, zvârli.năbușí (năbușésc, năbușít), vb. – 1. A sufoca. – 2. A reteza, a suprima. – Var. înăbuși cu der. Sb. nabušiti „a fi umflat” (Mikloscih, Slaw. Elem., 16; Tiktin; Candrea). – Der. năbușeală, s. f. (sufocare; zăpușeală); năbușitor, adj. (care sufocă; dogoritor).năbușí vb., ind. prez. 3 sg. năbușă / năbușéște, imperf. 3 sg. năbușeá; conj. prez. 3 sg. și pl. năbușe / năbușeáscă