MOȚÁT, -Ă, moțați, -te, adj. 1. (Despre oameni și animale) Care poartă moț¹ (1), cu moț. ♦ Fig. Care caută să iasă în evidență, care se crede superior; îndrăzneț, cu gura mare. 2. Cu vârf ascuțit, țuguiat. – V. moța.
MOȚÁT adj. 1. (reg.) cucuiat, (Ban. și Transilv.) pupuiat. (Găină ~.) 2. țuguiat, (reg.) țogoșat. (Căciulă ~.)
MOȚÁ, moțez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) aranja moțul¹ (1); p. ext. a (se) găti, a (se) împodobi; a se împopoțona. – Din moț¹.
A MOȚÁ ~éz tranz. 1) (părul) A aranja în formă de moț. 2) fig. fam. A găti excesiv și fără gust. /Din moț
MOȚÁT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre păsări) Care are moț pe cap; cu moț. 2) (despre căciulă) Care are vârful (fundul) ascuțit; țuguiat. 3) fig. Care manifestă prea multă îndrăzneală. ◊ A se crede mai ~ a se crede mai deștept. /v. a moța
zambílă-moțátă (plantă) (pop.) s. f., g.-d. art. zambílei-moțáte; pl. zambíle-moțáte
ZAMBÍLĂ-MOȚÁTĂ s.f. (Zool.)
MOȚÁ vb. v. aranja, dichisi, ferchezui, găti, împodobi, spilcui.
moțá vb., ind. prez. 1 sg. moțéz, 3 sg. și pl. moțeáză
pițigói moțát s. m. + adj.
zambílă-moțátă (zool.) s. f.