morfolíre, morfolíri, s.f. (pop.) mestecare înceată și cu zgomot; molfăială, clefăială, molfăit, molfăire. MORFOLÍ, morfolesc, vb. IV. Tranz. 1. A mesteca un aliment cu gingiile, în lipsa dinților; a molfăi; p. ext. a mânca încet, cu greutate, fără poftă, a mesteca alene; a morfologi. ◊ Expr. A morfoli vorbele = a vorbi nedeslușit, a îngăima, a bolborosi. ♦ A învârti între dinți, a roade un lucru necomestibil. 2. P. a**l. A suci și a răsuci un lucru pe toate părțile; a frământa, a mototoli. ♦ Fig. A degrada, a întina, a terfeli, a deteriora, a strica. – Formație onomatopeică.A MORFOLÍ ~ésc 1. tranz. 1) A mesteca (în gură) cu salivă, încet și greu, fără a mușca cu dinții; a molfăi; a mozoli. 2) (alimente) A mesteca cu greu (în gură), numai cu gingiile și cu limba (din cauza lipsei dinților); a molfăi. 3) (lucruri necomestibile) A învârti între dinți; a roade cu dinții. 4) fig. fam. (lucruri) A face să se morfolească; a mozoli; a mototoli. 5) fig.
A umple de murdărie; a mânji; a murdări; a terfeli. 2. intranz. fam. A vorbi neclar, pronunțând nedeslușit cuvintele; a molfăi. /Onomat.A SE MORFOLÍ se morfoléște intranz. fam. (despre lucruri) A-și pierde forma inițială ca urmare a folosirii îndelungate; a se mozoli. /Onomat.MORFOLÍ vb. v. molfăi.morfolí (morfolésc, morfolít), vb. – 1. A bălmăji, a bîigui, a mesteca greu. – 2. A se mînji, a se murdări. – Var. morcioli, morceli (Trans., Banat, Olt., a clefăi, a se îngloda). Creație expresivă, cf. molfăi, mozoli. – Der. morfoleală, s. f. (acțiunea de a morfoli; lucru de mîntuială); morfolit, s. n. (molfăială); mormînji, vb. (Mold., a lucra de mîntuială), prin încrucișare cu mînji; mormînjeală, s. f. (Mold., lucru de mîntuială, neterminat). Rut. morféliti, pe care Bogrea, Dacor., IV, 835, îl indica drept sursă a rom., trebuie să provină de la el. – Cf. morînci.morfolí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfolésc, imperf. 3 sg. morfoleá; conj. prez. 3 sg. și pl. morfoleáscă