MONÁH, monahi, s. m. Călugăr. [Var.: monác s. m.] – Din sl. monahŭ, ngr. monahós.
MONÁH s. v. călugăr.
MONÁH s. v. anahoret, ascet, eremit, pustnic, schimnic, sihastru.
monáh (monáhi), s. m. – Călugăr, frate. Mgr. μοναχός, parțial prin intermediul sl. monachŭ (Tiktin; cf. Vasmer, Gr., 100), cf. it. monaco, fr. moine, sp. monje. – Der. monahal, adj. (de monah); monahicesc, adj. (monahal); ieromonah, s. m. (călugăr preot), din mgr. ἱερομόναχος, sl. jeromonachŭ; monahie, s. f. (călugăriță), din sl. monachija, cultism; monahism, s. n. (călugărie).
monáh s. m., pl. monáhi
MONÁH ~i m. Bărbat care, prin legământ, duce o viață de ascet și trăiește într-o mănăstire; călugăr. /sl. monahu, ngr. monahos