MIZÉRIE, mizerii, s. f. 1. Stare de extremă sărăcie, situație nenorocită, vrednică de plâns. – Loc. adj. De mizerie = sărăcăcios; sărac; cu care nu se poate trăi. ♦ Aspect exterior care arată o mare sărăcie, murdărie ori dezordine. 2. Ceea ce provoacă neplăceri, greutăți, suferință, griji, necazuri. – Din lat. miseria, fr. misère.MIZÉRIE s.f. 1. Stare de sărăcie extremă. ◊ De mizerie = sărăcăcios, insuficient. ♦ Aspect exterior care dovedește o mare sărăcie; stare vrednică de plâns, de milă. 2. (La pl.) Lipsuri, griji; neplăceri, supărări, șicane. [Gen. -iei. / lat. miseria, cf. fr. misère].MIZÉRIE s. f. 1. stare de sărăcie extremă. ◊ aspect exterior care dovedește o mare sărăcie; stare vrednică de plâns. 2. (pl.) lipsuri, griji; neplăceri, supărări, șicane. ( lat. miseria
, fr. misère)MIZÉRIE s. 1. v. sărăcie. 2. sărăcie, (pop.) scăpătare, (înv. și reg.) ticală, (înv.) scăpăciune, scăpătăciune. (A murit în ~.)Mizerie ≠ belșug, bogăție, bunăstare, opulență, prosperitatemizérie s. f. (sil. -ri-e), art. mizéria (sil. -ri-a), g.-d. art. mizériei; (griji, necazuri) pl. mizérii, art. mizériile (sil. -ri-i-)MIZÉRIE ~i f. 1) Sărăcie extremă; calicie. 2) Aspect exterior care denotă sărăcie, murdărie sau dezordine. 3) Factor care provoacă o stare mizeră (greutăți, griji, neplăceri, necazuri, suferințe). [G.-D. mizeriei; Sil. -ri-e] /lat. miseria, fr. misere