MIȚUÍT s. n. Mițuire. [Pr.: -țu-it] – V. mițui.mițuít s. n.MIȚUÍ, mițuiesc, vb. IV. Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. [Prez. ind. și: míțui] – Miță + suf. -ui.A MIȚUÍ ~iésc tranz. 1) (oi, miei) A tunde de mițe. 2) pop.
A bate, trăgând de păr; a părui; a f****i; a târnui. /miță + suf. ~uimițuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mițuiésc, imperf. 3 sg. mițuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. mițuiáscă