MIȘUNÁRE, mișunări, s. f. (Rar) Faptul de a mișuna; aglomerație, mișcare, forfoteală, mișuială, mișuneală, – V. mișuna.MIȘUNÁRE s. v. forfotă.mișunáre s. f., g.-d. art. mișunăriiMIȘUNÁ, pers. 3 míșună, vb. I. Intranz. (Despre ființe) A se mișca în număr mare de colo până colo; a forfoti, a viermui, a se foi2, a colcăi, a mișui. – Cf. mișină.A MIȘUNÁ pers. 3 míșună intranz. 1) (despre mulțimi de ființe)
A se mișca fără întrerupere, grăbit și haotic; a forfoti; a roi; a foșni; a foi; a fojgăi; a furnica; a viermui. 2) (despre insecte, păsări etc.) A fi în număr mare. /cf. mișinăMIȘUNÁ, míșun, vb. I. Intranz. A se mișca în număr mare de colo până colo; a forfoti, a viermui. – Lat. *messionare ( messio „recoltă”).MIȘUNÁ vb. v. forfoti.mișuná vb., ind. prez. 3 sg. și pl. míșună