MIOCÉN, -Ă, mioceni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Epoca inferioară a neogenului, caracterizată prin floră și faună apropiate de cele actuale, în care s-au format contururile actuale ale continentelor și principalele lanțuri de munți. 2. Adj. Care aparține miocenului (1), privitor la miocen; miocenic. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. miocène.
MIOCÉN n. Epoca inferioară a neogenului, caracterizată printr-o floră și faună apropiată de cele pe care le cunoaștem astăzi. [Sil. mi-o-] /fr. miocene
MIOCÉN s.n. (Geol.) Prima epocă (serie) a neogenului. // adj. Care aparține acestei epoci; miocenic. [Pron. mi-o-. / fr. miocène, cf. gr. meion – mai puțin, kainos – recent, nou].
MIOCÉN, -Ă adj., s. n. (din) prima epocă a neogenului. ( fr. miocène)
MIOCÉN adj. (GEOL.) miocenic. (Depozite ~.)
miocén s. n. (sil. mi-o-)