MINCIUNEÁ, -ÍCĂ, minciunele, s. f. 1. Diminutiv al lui minciună (1). 2. (Mai ales la pl.) Prăjitură făcută dintr-o foaie de aluat nedospit, prăjită în grăsime; minciună (2). – Minciună + suf. -ea, -ică.
MINCIUNEÁ s. minciună, minciunică, scovardă, uscățea, uscățică, (Transilv. și Ban.) pancovă, (prin Ban. și sud-vestul Transilv.) pup, (Mold.) surcele (pl.). (A mâncat o ~.)
MINCIUNÍ, minciunesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A minți. – Din minciună.
A MINCIUNÍ ~ésc 1. tranz. pop. A induce în eroare, recurgând la minciuni; a minți; a înșela. 2. intranz. A umbla cu minciuni. /Din minciună
MINCIUNEÁ ~éle f. (diminutiv de la minciună) 1) Minciună nevinovată. 2) Produs de cofetărie preparat din felii de aluat nedospit și prăjit în multă grăsime; uscățică. /minciună + suf. ~ea
MINCIUNÍ vb. v. minți.
minciuneá/minciunícă s. f., art. minciuneáua/minciuníca, g.-d. art. minciunélei; pl. minciunéle
minciuní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. minciunésc, imperf. 3 sg. minciuneá; conj. prez. 3 sg. și pl. minciuneáscă