MILÍȚIE, miliții, s. f. 1. (În fostele țări socialiste din Europa) Instituție de stat având drept scop menținerea ordinii publice și respectarea regulilor de conviețuire socială; reprezentanții acestei instituții; p. ext. clădirea în care își avea sediul această instituție; poliție. 2. (În vechea organizare militară) Armată nepermanentă sau de rezervă, care cuprindea și unele corpuri speciale de armată; p. ext. (pop.) serviciu militar, armată. – Din lat. militia, rus. milicÿa.
MILÍȚIE f. înv. 1) Organ de stat însărcinat cu menținerea ordinii publice, cu apărarea proprietății de stat și individuale; poliție. 2) Totalitate a lucrătorilor care făceau parte din acest organ; poliție. /lat. militia, rus. miliția
MILÍȚIE s.f. 1. Corp de armată nepermanent înființat la începutul republicii romane, care era chemat sub arme numai în timp de război. ♦ (În trecut) Armată neregulată de rezervă, compusă din orășeni și țărani, cuprinzând și unele corpuri de armată speciale. 2. (În fostele țări socialiste din Europa) Instituție care avea drept scop menținerea ordinii și a securității publice. [Gen. -iei. / rus. milițiia, cf. lat. militia, fr. milice].
MILÍȚIE s. f. 1. armată nepermanentă sau de rezervă, cuprinzând și unele corpuri speciale. 2. (în unele țări și la noi până în 1989) organ de stat având drept scop apărarea ordinii publice, a proprietății de stat și a celei personale, precum și a drepturilor și libertăților cetățenești. ( lat. militia, /2/ rus. milițiia)
MILÍȚIE s. secție. (A dus hoțul la ~.)
MILÍȚIE s. v. armată, militărie.
milíție s. f. (sil. -ți-e), art. milíția (sil. -ți-a), g.-d, art. milíției; pl. milíții, art. milíțiile (sil. –ți-i-)