MICȘUNEÁ, micșunele, s. f. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori parfumate, galbene-aurii, cultivată ca plantă ornamentală (Cheiranthus cheiri). ◊ Expr. Când va face plopul mere și răchita micșunele = niciodată. ♦ (Pop.) Micsandră. [Var.: micșunícă s. f.] – Cf. tc. menekșe.
MICȘUNEÁ s. 1. v. micsandră. 2. (Cheiranthus cheiri) micsandră, viorea-galbenă, (reg.) foaltine (pl.), șiboi, levcoaie-galbenă, vioară-galbenă.
MICȘUNEÁ s. v. nopticoasă, tămâioară, toporaș, trei-frați-pătați, violetă, viorea.
micșuneá (micșunéle), s. f. – 1. Viorea (Viola odorata). – 2. Varietăți de violete (Viola declinata, V. hirta, V. saxatilis, V. Jooi, V. tricolor). – „3.” Micsandră (Matthiola incana). Tc. mehekșe, din per. benefše (Șeineanu, II, 259; Meyer 263), cf. ngr. μενεζές, alb., bg. menekše. – Der. micșuniu, adj. (violet).
MICȘUNÍCĂ s. f. v. micșunea.
MICȘUNEÁ ~éle f. Plantă erbacee decorativă, cultivată pentru florile ei plăcut mirositoare, de culoare galbenă-aurie, așezate în ciorchine; șiboi. ◊ Când va face plopul mere și răchita ~ele niciodată. [Art. micșuneaua; G.-D. micșunelei; Var. micșunică] /turc. menekșe
MICȘUNEA-DE-BÁLTĂ s. v. roșățea.
MICȘUNEA-DE-MÚNTE s. v. toporaș, viorea, viorică.
MICȘUNEAUA-ÁPEI s. v. roșățea.
MICȘUNELE-DE-MÚNTE s. pl. v. unghia-păsării.
MICȘUNELE-GĂLBIOÁRE s. pl. v. trei-frați.
micșuneá/micșunícă s. f., art. micșuneáua/micșuníca, g.-d. art. micșunélei; pl. micșunéle