MICROELECTRÓNICĂ f. Ramură a electronicii care se ocupă cu studiul producerii și utilizării circuitelor electronice cu grad înalt de miniaturizare. [Sil. -cro-e-] /engl. microelectronic
MICROELECTRÓNICĂ s.f. Tehnologie care studiază micșorarea continuă a pieselor și aparatelor electronice până la dimensiuni microscopice. [Gen. -cii. / et. incertă].
MICROELECTRÓNIC, -Ă, microelectronici, -ce, s. f., adj. I. S. f. Ramură a electronicii care studiază producerea și utilizarea circuitelor electronice cu grad înalt de miniaturizare. II. Adj. 1. Referitor la microelectronică (I). 2. (Despre dispozitive electronice) Cu grad înalt de miniaturizare. [Pr.: -cro-e-] – Din engl. microelectronic(s).
MICROELECTRÓNIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de microelectronică; propriu microelectronicii. 2) (despre dispozitive electronice) Care are un grad înalt de miniaturizare. [Sil. -cro-e-] /engl. microelectronic
MICROELECTRÓNIC, -Ă I. adj. 1. referitor la microelectronică. 2. (despre dispozitive electronice) cu grad înalt de miniaturizare. II. s. f. ramură a electronicii care studiază miniaturizarea continuă a circuitelor și aparatelor electronice. ( fr. microélectronique, engl. microelectronic/s/)
microelectrónic adj. m., pl. microelectrónici; f. sg. microelectrónică, pl. microelectrónice