MEȘTEȘUGÁREȚ, -Ă, meșteșugareți, -e, adj. (Înv.) Iscusit, îndemânatic, dibaci, talentat. – Meșteșug + suf. -areț.
MEȘTEȘUGÁREȚ adj. v. abil, deștept, dibaci, ingenios, iscusit, isteț, îndemânatic, meșter, priceput.
MEȘTEȘUGÁREȚ s. v. meseriaș, meșteșugar.
meșteșugáreț adj. m., pl. meșteșugáreți; f. sg. meșteșugáreță, pl. meșteșugárețe