MEȘTERÍE, meșterii, s. f. (Înv. și reg.) 1. Meserie; p. gener. profesiune. 2. Măiestrie, pricepere, îndemânare. ♦ Însușire (ascunsă) a unui obiect. – Meșter + suf. -ie.
MEȘTERÍE s. v. abilitate, destoinicie, dex-teritate, dibăcie, ingeniozitate, iscusin-ță, isteție, istețime, îndeletnicire, îndemânare, meserie, meșteșug, ocupa-ție, pricepere, profesiune, știință, talent, ușurință.
meșteríe s. f., art. meștería, g.-d art. meșteríei; pl. meșteríi, art. meșteríile
MEȘTERÍE ~i f. pop. 1) Îndeletnicire de orice natură, bazată pe munca manuală calificată; meserie; meșteșug. 2) Măiestrie în lucru; iscusință. /meșter + suf. ~ie