MERÉU, -ÉIE, merei, -eie, adv., adj. I. Adv. 1. Fără răgaz, neîncetat, neîntrerupt, continuu, întruna; la intervale scurte. ♦ Din ce în ce mai mult. Se depărtează mereu. 2. (Reg.) Încet, fără grabă, domol; alene, liniștit, potolit. II. Adj. 1. (Înv. și reg.) Care se întinde unul după altul; neîntrerupt; p. ext. care se întinde până departe, întins, vast. 2. (Reg.; la pl.; despre ființe) Mulți, numeroși. – Cf. magh. merö „rigid, fix”.
MERÉU2, -ÉIE, merei, adj. (Reg.) Care se întinde până departe; întins, vast. – Comp. magh. merö „absolut”.
MERÉU adj. v. continuu, cuprinzător, degerat, etern, înghețat, întins, larg, mare, necontenit, necurmat, neîncetat, neîntrerupt, nesfârșit, paralizat, permanent, perpetuu, vast, veșnic.
MERÉU adv. 1. v. continuu. 2. v. întotdeauna. 3. v. întruna.
MERÉU adv. v. agale, alene, binișor, domol, încet, încetinel, încetișor, lin, liniștit, ușurel.
Mereu ≠ încontinuu, nicicând, niciodată
meréu adv. – 1. (Trans., adj.) Continuu, fără întrerupere. – 2. Încontinuu, neîntrerupt. – 3. Totdeauna, fără încetare. – 4. (Banat, Olt.) Calm, liniștit. Origine necunoscută. Cuvînt puțin studiat. Unica ipoteză cunoscută, care-l pune în legătură cu mag. mero „curat” (Bogrea, Dacor., I, 270; Scriban), nu pare potrivită. Se folosește în toate provinciile rom., dar nu se află în dialecte. Ar putea fi un der. de la mere, forma dialectală a lui merge „a păși; a continua”; dar der. cu suf. –eu, nu este curentă. Pentru sensul adj., cf. Pașca, Dacor., X, 315.
meréu adj. m., pl. meréi; f. sg. și pl. meréie (sil. -re-ie)
meréu adv.
MERÉU1 adv. 1) Tot timpul; fără răgaz; întruna; încontinuu. 2) Tot mai mult; fără sfârșit. /Orig. nec.
MERÉU2 ~ie (~i, ~ie) Care se întinde fără întrerupere; neîntrerupt. /Orig. nec.