MELANCOLÍE, melancolii, s. f. 1. Stare de tristețe, de deprimare, amestecată cu visare și cu dorința de izolare; p. gener. tristețe (ușoară), 2. Boală psihică care se manifestă printr-o continuă depresiune, prin tristețe morbidă, prin apatie, delir, halucinații, anxietate și obsesia sinuciderii. – Din fr. mélancolie, lat. melancolia.
MELANCOLÍE s.f. 1. Tristețe vagă, nedefinită; deprimare. 2. (Med.) Boală mintală caracterizată prin tristețe morbidă, apatie, delir, halucinații și obsesia sinuciderii. [Gen. -iei, var. melanholie s.f. / fr. mélancolie, cf. lat., gr. melancholia gr. melas – negru, chole – fiere].
MELANCOLÍE s. f. 1. stare de tristețe, de deprimare, însoțită de dorința de visare și singurătate. 2. boală psihică manifestată prin tristețe, apatie, delir, anxietate și obsesia sinuciderii. ( fr. mélancolie, lat. melancholia)
MELANCOLÍE s. 1. tristețe, (englezism) spleen. (~ cuiva.) 2. duioșie. (O ~ de neînvins pentru vremurile copilăriei.)
melancolíe (melancolíi), s. f. – Tristețe (ușoară). – Var. (înv.) melanholie. Mr. milancolie. Ngr. μελαγχολία (Tiktin; Gáldi 209) în sec. XVIII și mai tîrziu din fr. mélancolie (în mr. din it.). – Der. melancolic, adj., din fr. mélancolique.
melancolíe s. f., art melancolía, g.-d. art. melancolíei; pl. melancolíi, art. melancolíile
MELANCOLÍE ~i f. 1) Stare sufletească apăsătoare, care predispune la visare și izolare. 2) Stare patologică caracterizată prin tristețe profundă, prin pesimism general și prin obsesia sinuciderii. /fr. mélancolie, lat. melancholia