MECÉT, meceturi, s. n. (Înv. și reg.) Casă de cult pentru religia musulmană; moschee mică. ♦ Cimitir turcesc. – Din bg., rus. mecet. Cf. tc. mesçit.
MECÉT s. v. geamie, moschee.
mecét (mecéturi), s. n. – Moschee, geamie. – Mr. micete. Tc. meçid, din arab. masğid (Miklosich, Türk. Elem., II, 127; Șeineanu, II, 255; Eguilaz 451; Berneker, II, 29; Lokotsch 1435), cf. sp. mezquita, fr. mosquée, ngr. μεντζίτι, μετζέτι, bg. mečit, mag. mecset, sb. mečet, rus. mečetĭ. Sec. XVII.
mecét s. n., pl. mecéturi