MARMORÁRE s.f. Acțiunea de a marmora și rezultatul ei. ♦ Deteriorare a unui negativ fotografic, care capătă aspectul structural al unei plăci de marmură din cauza lipsei de agitare a revelatorului în timpul developării. [ marmora].MARMORÁRE s. f. acțiunea de a marmora. ◊ deteriorare a unui negativ fotografic, care capătă aspectul structural al unei plăci de marmură din cauza lipsei de agitare a revelatorului în timpul developării. ( marmora)marmoráre s. f., g.-d. art. marmorării; pl. marmorăriMARMORÁ, marmorez, vb. I. Tranz. A da aspect de marmură hârtiei, lemnului etc. prin anumite procedee tehnice. – Din marmoră (după fr. marbre).A MARMORÁ ~éz tranz. (materiale) A face să capete aspect de marmură; a face să fie ca de marmură. ~ piatra de construcție.
/Din marmurăMARMORÁ vb. I. tr. A colora dând aspect de marmură (unui material). [ germ. marmorieren].MARMORÁ vb. tr. a da aspect de marmură (unui material. ( germ. marmorieren)marmorá vb., ind. prez. 1 sg. marmoréz, 3 sg. și pl. marmoreázăLA MÁRMORA-FERRÉRO, Alfonso, marchiz di (1804-1878), general și om politic italian. Ca ministru de Război (1848-1859), a reorganizat armata piemonteză. În Războiul Sardo-Austriac (1848-1849) s-a afirmat în bătăliile de la Pastrengo (3 apr. 1848), Borghetto și Peschiera (mai 1848). Comandant al armatei Piemontului (1855-1856) în Războiul Crimeii. Prim-min. al Regatului Sardiniei (1859-1860) și al Italiei (1864-1866). Comandant șef al armatei în Războiul Prusiano-Italo-Austriac, a fost înfrânt la Custozza (24 iun. 1866).