MÂRÂÍT s. n. Faptul de a mârâi; (în special) sunete specifice scoase de câinii ațâțați, nemulțumiți; mârâială, mârâitură. – V. mârâi.MÂRÂÍT s. mârâială, mârâitură, (reg.) hâră. (~ de câini.)mârâít s. n.MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi.A MÂRÂÍ mârâi 1. intranz. 1) (despre câini)
A scoate sunete aspre, guturale, ce denotă iritarea; a face „mâr”; a hârâi. 2) fig. fam. (despre oameni) A vorbi încet și nedeslușit (în semn de nemulțumire); a bombăni; a boscorodi; a bodogăni; a mormăi; a bolborosi; a bălmăji. 3) fam. (mai ales despre copii) A plânge prefăcut, fără lacrimi, cu glas înăbușit; a scânci. 2. tranz. fam. A spune în silă, pe un ton posac. /mâr + suf. ~âiMÂRÂÍ vb. v. bombăni.mârâí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. mârâie, imperf. 3 sg. mârâiá