MÂNTUÍNȚĂ, mântuințe, s. f. (Înv.) Mântuire. [Pr.: -tu-in-] – Mântui + suf. -ință.
MÂNTUÍNȚĂ s. v. izbăvire, mântuire, salvare, scăpare.
mântuínță s. f., g.-d. art. mântuínței; pl. mântuínțe