LÓGOS, logosuri, s. n. 1. Termen folosit în filozofia materialistă antică pentru a denumi ordinea cosmică, rațiunea cosmică sau destinul, o ipostază a divinității, cuvântul divin. 2. (Ir. și fam.) Cuvântare, discurs. – Din ngr. lógos, fr. logos.
LÓGOS s.n. 1. (În filozofia materialistă din Grecia antică) Principiul ultim al lumii, al existenței. 2. (Astăzi ironic) Cuvântare, discurs. [ gr. logos].
LÓGOS s. n. 1. (în fil. materialistă antică) ordinea, rațiunea cosmică, ipostază a divinității; formă superioară a gândirii umane. 2. (fam.) cuvântare, discurs moralizator. ( gr., fr. logos)
LÓGOS s. v. alocuțiune, cuvânt, cuvântare, discurs.
lógos (lógosuri), s. n. – Discurs, predică. Ngr. λόγος (Gáldi 206). Sec. XVIII, azi ironic.
lógos s. n., pl. lógosuri
LÓGOS ~uri n. 1) (în filozofia antică) Lege universală a dezvoltării lumii; legea existenței. 2) iron. Expunere oratorică în fața unui public; discurs; cuvântare. /ngr. logos, fr. logos
LÓGOȘ adj. v. liliput, liliputan, pitic.
lógoș (lógoșă), adj. – Foarte mic, pitic. Origine necunoscută. Sec. XVII, înv. – Der. logoși, vb. (înv., a micșora).